Să fii nominalizat la premiile Oscar e o realizare la fel de mare ca premiul însuși. Iar actrițele s-au pregătit pentru marele eveniment prin masaj, yoga și dietă echilibrată.
Jennifer Lawrence, câștigătoarea trofeului pentru cea mai bună actriță în rol principal are doar 22 de ani și, înainte de Oscar, s-a gândit și s-a răzgândit de multe de ori în privința rochiei. „Anul acesta, m-am decis să port corset, dar nu prea știu cum trebuie să arate întreaga ținută. Oricum, trebuie să fie spectaculoasă”, povestește ea. Nu face nici un efort să intre într-o rochie superbă, am spune noi. Doar înaintea ceremoniei s-a limitat la un regim bazat pe carne și salate. „În felul acesta, nici nu mi-e foame și nici nu pot să spun că îmi lipsește ceva”, declara ea.
Afla aici care a fost meniul vegetarian al actriței înainte de premiile Oscar!